Președintele Klaus Iohannis, declarații de la Bruxelles: „Ca președinte al României îmi iau acest angajament pentru următorii ani”

Statul român este parte a efortului european și internațional de combatere a schimbărilor climatice, a declarat președintele României,

Klaus Iohannis, la Bruxelles, astăzi, 10 decembrie 2020, punctând faptul că „avem capacitatea de a influența din ce în ce mai mult politicile europene în acest domeniu”.

„România este parte a efortului european și internațional de combatere a schimbărilor climatice și pot să vă spun că avem capacitatea de a influența din ce în ce mai mult politicile europene în acest domeniu.

Cred însă că este nevoie de un angajament ferm, iar eu ca președinte al României îmi iau acest angajament pentru următorii ani.

Mă voi implica direct pentru a sprijini măsurile și politicile publice care conduc la un mediu curat”, a spus Klaus Iohannis înaintea Consiliului European organizat astăzi, 10 decembrie 2020.
Klaus Iohannis, despre poluarea mediului

Klaus Iohannis a avut un discurs duplicitar cu privire la poluarea mediului înconjurător. După ce în campanie electorală a alegerilor parlamentare a premiat compania Continental, Iohannis anunță că vrea măsuri pentru stoparea poluării.

Pentru aceasta va elabora politici publice și strategii realiste care vor construi structuri ce vor oferi sprijinul autorităților locale. Așadar, odată cu schimbările climatice se va îmbunătăți și starea de sănătate a românilor.

„Lupta împotriva schimbărilor climatice se duce prin acțiuni concrete. Vom elabora politici publice și strategii. Nu avem nevoie de strategii nerealiste, e nevoie să ne concetrăm pe propuneri realiste.

Mă voi implica în inițierea și construirea unor structuri care să ofere sprijin autorităților locale în schimbarea strategiei de mediu. Acțiunea privind schimbările climatice va îmbănătăți starea de sănătate a românilor”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Citeste continuarea